ALEAL este o casă portugheză de mobilier de lux cu renume internațional, recunoscută pentru designul său original și calitatea ireproșabilă.

Povestea

Înființată de Zeferino Leal în 1975, dintr-un atelier mic de mobilă, ALEAL este o afacere de familie care a ajuns acum la a treia generație.

Al nouălea din cei unsprezece copii, Zeferino Leal s-a născut într-o familie săracă din Rebordosa, Portugalia. Deși a fost un elev premiant până la 10 ani, pentru că familia lui avea nevoie de ajutor la micul lor atelier de mobilă, a trebuit să renunțe la studii. Fiindcă nu putea să ajungă la bancul de lucru ca să ridice instrumentele, Zeferino se urca pe o ladă din lemn și așa a început să lucreze la fabricarea pieselor de mobilier.

La vârsta de 19 ani s-a gândit să dea un nume afacerii. Pentru că numele lui începea cu litera Z și prin urmare, era ultimul la toate, a adăugat litera A, prima din alfabet, la numele lui de familie. Leal a devenit ALEAL, iar visul lui de a fi primul a dat naștere propriului brand.

Conștient că trebuie să învețe de la cei mai buni și să țină pasul cu tendințele în design, Zeferino a mers de la început la Târgul de mobilă din Milano, dar și la Köln, în Germania, ca să cerceteze inovaţiile tehnice, utilajele și sculele noi.

Pe o perioadă de mulți ani, ALEAL a fost principalul producător de mobilă de pe piața din Portugalia, dar Zeferino şi-a dat seama că expansiunea era foarte importantă pentru viitorul fabricii sale. Așa că s-a extins initial în Angola și mai apoi Rusia. În prezent ALEAL își exportă mobilierul de lux peste tot în Europa și în Statele Unite, iar piesele sale de mobilier sunt expune în standurile centrale la Târgul de la Milano, alături de cele mai importante branduri italiene.

Astăzi numele ALEAL se află în topul pieței de mobilă și este considerat unul dintre cele mai prestigioase mărci de mobilier de lux contemporan din Portugalia și din toată Europa, iar afacerea este condusă de cele două fiice ale lui Zeferino, Daniela și Sandra Leal.

Concept

ALEAL s-a schimbat odată cu vremurile, dar nucleul de valori familiale a rămas în centrul său. Prioritatea principală a lui ALEAL este și a fost întotdeauna, satisfacția clientului.

Într-o o unitate de producție considerabilă (suprafață interioară de 10.000 metri pătrați și o suprafață exterioară de 70.000 metri pătrați), 64 de artizani înalt calificați lucrează cot la cot cu cea mai recentă tehnologie. Tehnologia de producție de ultimă oră permite meșterilor să-și valorifice abilitățile unice și să construiască produse la un nivel de rafinament care altfel nu ar fi posibil. De la docul de expediere, produsele călătoresc la arhitecți și designeri din întreaga lume pentru a realiza proiecte în cele mai prestigioase interioare din lume, din Europa până în Africa, din Asia până în America. Numele de familie, LEAL, înseamnă totodată „loial” și, prin urmare, caută să formeze parteneriate de lungă durată cu clienții săi.

Diferențiere

Piesele de mobilier sunt produse din materiale de cea mai bună calitate la fabrica ALEAL, aflată în nordul Portugaliei. Utilizând tehnologia de producție de ultimă oră și materii prime (lemn, metale, sticlă, lacuri, piei și țesături) de cea mai înaltă calitate, ALEAL reușește să producă o gamă spectaculoasă de mobilier elegant, care aduce stilul său unic în proiecte exclusive.

Facilități logistice

Locația extrem de favorabilă față de principale rute internaţionale, portul și proximitatea față de aeroport ușurează gestionarea logisticii și provocările care apar ca urmare a ratei mare de export a produselor ALEAL. Portugalia se află într-o zonă privilegiată de confluență, creând un pol logistic excelent în Europa și în întreaga lume.

Calitatea materiei prime

ALEAL folosește în principal lemn prețios și furnir din America de Nord și din Europa, precum stejarul, nucul și cireșul. Micile fisuri, noduri și abateri de culoare sunt semne tipice ale unui produs artizanal unic, din materiale naturale.

Studiu constant al pieței

Inspirații din toate epocile și culturile sunt contopite de ALEAL în noi idei exclusive, tradiționalul fiind transformat în contemporan.

ALEAL ia parte anual târguri importante din domeniul mobilierului cum ar fi Köln, Milano, Paris, Londra, Rusia și High Point (SUA).

Implicarea în comunitate

Având în vedere începuturile sale umile, a da înapoi comunității a avut dintotdeauna o foarte mare importanță pentru ALEAL. Cu cât compania a devenit mai de succes, cu atât mai mult au sporit eforturile sale pentru comunitate ALEAL a contribuit financiar și a susținut un număr foarte mare de proiecte de construcții noi și renovări, fiind incluse cluburi sportive și școli pentru copiii defavorizați, case parohiale, capele și biserici, casele de pompieri din regiune și azile.

Colecții

Astăzi compania este dedicată producției de mobilier contemporan cu linii curbe elegante, care reprezintă cea mai bună combinație de cunoștințe tehnice și experiență manuală.

ALEAL oferă mobilier la comandă, inclusiv scaune și mese, bufete, oglinzi, măsuțe de cafea, unități TV și alte piese de mobilier. Ai posibilitatea să-l personalizezi alegând un finisaj lucios, tradițional din stejar sau metalic modern, oricare dintre ele potrivindu-se perfect pentru o locuință modernă. Printre cele mai importante colecții se numără Portobello, Couture, Avangarde, Luna, Allure, Inspiration, Sunset etc.

ARKIA© 2024