O oază de verdeață, umbrele colorate, un șezlong cu o băutură rece alături și o piscină cu apă cristalină în care să sari atunci când ți-e prea cald… Cine nu visează la a avea propria piscină?
Deși construirea unei piscine poate fi o sarcină dificilă la început, există o serie de factori de luat în considerare atunci când o proiectezi, pentru a simplifica acest proces.
Iată recomandările noastre:
1. Clarifică scopul piscinei.
În primul rând, trebuie să-ți răspunzi la întrebarea “Cum vei folosi piscina?”. Pentru relaxare sau pentru a face sport? Pentru a organiza petreceri mari sau doar pentru tine și familia ta? Cum o vor utiliza copiii tăi peste câțiva ani? Vrei ca această piscină să-ți sporească valoarea proprietății?
Răspunsurile la aceste întrebări îți vor oferi primele indicații asupra celei mai potrivite forme a piscinei, a materialului din care o să fie construită, precum și dotările aferente (să optezi pentru jacuzzi, de exemplu).
2. Ține cont de condițiile solului.
Pe lângă determinarea celei mai bune dimensiuni a piscinei, conform dimensiunii curții tale, ia în considerare panta zonei, tipul de sol și accesibilitatea pentru echipamentele de construcții. Piscinele sunt în general mai ușor de construit sau instalat atunci când solul este nivelat. Condițiile severe, cum ar fi terenurile în pantă abruptă, solul stâncos și accesul limitat, necesită considerații speciale. De asemenea, este important să verifici în prealabil și locația utilităților, cum ar fi liniile de gaz, electricitate, telefon, cablu și apă.
3. Găsește locul potrivit.
Pentru a alege locul ideal, trebuie să ții cont de expunerea la soare și vânt. Într-adevăr, alegerea unui loc însorit este o idee excelentă pentru a încălzi apa în mod natural. Asigură-te însă că piscina ta nu este prea expusă vântului. Aerul rece va răci apa, va crește evaporarea, iar frunzele căzute și alte resturi ar putea să murdărească piscina.
Vegetația este importantă, dar dacă sunt copaci mari în jurul piscinei, aceștia vor bloca soarele, iar frunzele lor vor cădea direct în apă. În ceea ce privește locul unde poți sta la soare, este recomandat ca măcar pe o latură a piscinei să ai disponibilă o plajă de 3 metri și jumătate.
Gâdește-te și la logistică – dacă există un loc pentru scaune, o zonă de umbră unde vei petrece alături de oaspeții tăi. Nu în ultimul rând, ia în considerare unde vei păstra echipamentele de filtrare, aparatul de curățat piscina, jucăriile și umbrelele de soare.
4. Determină dimensiunea și forma piscinei.
Acești parametrii sunt influențați de suprafața curții sau a locului unde intenționezi să o construiești.
Piscina dreptunghiulară rămâne o alegere atemporală: ideală pentru înot și ușor de întreținut, permite circulația optimă a apei. Formele ”oval” sau ”circular” au devenit și ele din ce în ce mai folosite.
Cele mai întâlnite modele sunt piscinele îngropate, dar poți opta și pentru cele supraterane. Dacă ai un buget limitat, poți să iei în calcul piscinele prefabricate, sunt mai ușor de instalat. Foarte rezistente, se livrează într-un singur bloc si sunt realizate din diferite materiale, precum poliester, acril sau rășină.
5. Alege materialul potrivit.
Materialul pentru suprafața piscinei dictează și nevoile sale de întreținere, în timp. Poți alege dintre cărămidă, piatră naturală, beton sau fibră de sticlă.
Culorile placajelor sunt cele care determină culoarea apei. Astfel, pentru nuanța turcoaz poți alege un placaj alb sau bej, pentru nuanța albastră un placaj albastru, iar pentru verde optează pentru un placaj maro sau verde.
De asemenea, asigură-te că terasa din jurul piscinei se potrivește cu designul general și cu materialul utilizat în construcție. Personalizează piscina și puntea din jur cu finisaje interioare precum liner, cuarț colorat, gresie, pietricele ori tencuială cu efect de marmură. Atenție însă, finisajele să fie alese astfel încât să nu aluneci pe trepte.
6. Optează pentru sistemul de filtrare.
Există două sisteme de filtrare pentru piscine: sare sau clor. Primul este un element natural care evită utilizarea substanțelor chimice și limitează riscul de iritație sau alergie la nivelul ochilor și a pielii. Însă este coroziv și ar putea deteriora piscina, dacă este din oțel inoxidabil. Deși costă mai mult, este mai ecologic decât filtrarea cu clor.
7. Pune siguranța pe primul loc.
Există diverse preocupări privind siguranța atunci când construiești o piscină, în funcție de locul în care e poziționată casa, de vârsta copiilor tăi și dacă ai sau nu animale de companie. În acest sens, ca să menții în siguranță copiii sau animalele, apelează la dispozitive de securitate și protecție speciale (alarmă, barieră de securitate, prelată, etc.).
8. Nu uita de iluminare.
Dacă dorești ca piscina ta să fie iluminată noaptea, atunci planifică acest aspect în design. Mulți proprietari aleg să ilumineze cu LED, datorită flexibilității și diversității pe care o oferă acest sistem.
9. Încălzirea piscinei.
Nu în ultimul rând, trebuie să ții cont de următorul aspect: dacă nu este o piscină interioară, încălzirea este foarte importantă dacă vrei să o folosești pe tot parcursul anului. Există multe opțiuni pentru încălzire – pompa de căldură, folia pentru încălzirea piscinei, încălzitorul electric, panoul solar etc. Așadar, investighează care e cea mai bună alternativă pentru tine dacă dorești să te bucuri de apă caldă în piscină și în sezonul răcoros.
Sursă fotografii: KASTA