Odată cu ”noua normalitate”, anul 2020 a schimbat dramatic felul în care ne raportăm la cuvântul acasă și felul în care folosim spațiul nostru de locuit.

 

Am petrecut mai mult timp în interior, lucrând și socializand din intimitatea caselor noastre, așa că am căutat modalități de a crea spații plăcute din punct de vedere estetic și zone confortabile pentru fiecare activitate.

 

Dacă până acum casa noastră avea ca scop principal crearea unui spațiu intim în care ne odihneam și comunicam cu familia și ne relaxam cu cei dragi, acum s-a metamorfozat și a devenit multifuncțională. Funcțiunilor și spațiilor anterioare s-au suprapus si li s-au adăugat zone de lucru, de studiu, de socializare on line, zone de fitness și meditatie, zone unde ne petrecem Sărbătorile și, de ce nu, spații unde să putem evada în natură. Noul an 2021 aduce cu sine nevoia și mai mare de a fi versatili și de a ne spori confortul acasă, așa că vă prezentăm tendințele cele mai importante din punctul nostru de vedere pentru următoarea perioadă:

 

1. Multifuncționalitate

 

Una din tendințele cele mai importante din 2021 este cea a spatiilor si obiectelor care pot fi modificate astfel încât să îndeplinească mai multe roluri. Chiar dacă nu putem călători fizic, putem totuși să călătorim mental din loc în loc în interiorul casei și să simțim o schimbare de atmosferă pentru a ne păstra tonusul psihic.

 

Astfel, este important să avem locuri amenajate smart pentru biroul de acasă sau pentru școala online, bine delimitate de zonele de odihnă sau zonele în care mâncăm. Putem să ne amenajăm o mica sală de sport într-un colț, o zonă de relaxare pentru seara de filme, o mică galerie de artă pe hol sau o nișă cu plante verzi.

 

Pentru a face acest lucru nu este neaparat necesar să construim pereți ci putem folosi obiecte care fie au funcțiune dublă, fie se transformă în funcție de nevoie sau paravane mobile cum ar fi:

 

Paravanul mobil

Comoda birou a celor de la Trebol

Dulapul birou

 

 

2. Estetică nemuritoare

 

Cred cu tărie în design fără dată de expirare! Așa că noua estetică este de fapt acea imagine ”nemuritoare”: camere în culori profunde (preferatul meu Venato 5 al celor de la Caparol) ce îți provoacă stări intense, picturi de epocă în ulei mixate cu corpuri de iluminat sculpturale pentru a nu putea asocia acel spațiu cu o anumită epocă. Mix & match cu elemente din diferite decade în culori intense pe fundal și, bineînțeles, în lumina reflectoarelor, culorile PANTONE 2021 – Ultimate Gray și Illuminating.

 

 

 

 

 

3. ECO CHIC

 

Drept consecință a pandemiei din 2020, am ajuns să ne dorim tot mai mult să ne schimbăm comportamentele într-o direcție în care obiectele pe care le achiziționăm să ne cultive o stare de bine: astfel prinde amploare curentul Eco Chic, cu focus pe artizanat și obiecte ce conțin amintiri, durabilitate și calitate.

Vorbim de texturi ce trezesc simțurile tactile cum ar fi catifeaua, boucle, in, lemn natural sau piatră, materiale care sunt durabile, ne sporesc starea de confort și ne ajută să ne relaxăm.

În loc de glam, alegem organic și durabil, în loc de suprafețe vopsite lucioase și texturi metalice alegem fibrele naturale și metale neșlefuite în căutarea senzației de apartenență, de conectare la natură și calm.

 

 

 

4. Grădini interioare

 

Deși în anii 90 s-au demodat pentru scurt timp plantele de interior, suntem fericiți să anunțăm revenirea lor: nu sunt doar frumoase, ci aduc culoare și vibrație în casele noastre, improspătează aerul, aduc claritatea și calmul naturii în interior. Acționează ca o sculptură pe un raft sau intr-un vas amplasat pe podea, iar îngrijirea lor ne ofera conectare la natura, ne ajuta sa ne simtim mult mai bine din punct de vedere psihic și emotional. Folosirea plantelor de interior câștigă la toate nivelurile: estetic, funcțional și mental.

 

Pentru că petrecem tot mai mult timp în casă, popularitatea plantelor comestibile (mentă, busuioc, rozmarin, etc.) și a celor cu proprietăți speciale va crește și în 2021.

Grădina anului 2021 este atât decorativă cât și funcțională – o cămară vie, paravane de separare, tablouri în continuă transformare, structuri sculpturale, oaze de relaxare etc.

Grădinile exterioare sau interioare, plantele de interior și cele comestibile și orice investiție în a aduce un fragment din natură în casa ta este o investiție potrivită în 2021.

 

5. Iluminare smart

 

Iluminarea este esențială pentru a crea diferite stări în același spațiu.

În 2021 un trend important este cel al sistemelor de iluminat smart și decorative.

Trecem treptat de la becuri obișnuite la becuri smart și astfel poți să creezi lumina potrivită pentru școala online, gătit, citit sau relaxare.

 

6. Lux accesibil & Maximalism

 

După o întreagă decadă a minimalismului și spațiilor impersonale, 2021 este proclamat anul maximalismului: revin creativitatea, inventivitatea și personalizarea spațiilor interioare. Ne regândim casele astfel încât acestea să ne aducă bucurie, să fie memorabile și să fie un adevărat ”cabinet de curiosités”.

 

 

Atunci când ne amenajăm casele în acest nou an – ne dorim să spunem o poveste, să combinăm nou cu vechi și să aducem elemente neașteptate. Fiecare obiect din camera poate să fie un ”obiect statement” prin forma sa, material, culoare sau povestea din spate.

 

Mobila în trend este cea cu patina, poveste, referințe istorice, imprimeuri florale sau geometrice în culori contrastante și multă, multă individualitate.

 

BONUS: Plaje îndepărtate

 

Mulți dintre noi au simțit lipsa călătoriilor în 2020, așa că prevăd o revenire a elementelor de interior care reflectă dragostea noastră pentru călătorii, fie că e vorba de plaje îndepărtate, păduri seculare sau de ape liniștite.

Adaugă în casa ta elemente de culori tropicale luminoase, mono tonuri subtile și nuanțe calde de galben-lămâie. De asemenea, poți folosi imprimeuri digitale de Frunze sau flori exotice pentru a aduce exteriorul în interior sau chiar plante naturale tropicale. Folosește o paletă de culori complementare pentru a simula diversitatea naturii de care ți-a fost atât de dor în perioada asta.

 

Arh. Andra Raluca Tăutu

 

 

ARKIA© 2024